De câteva zile peste tot în media sau pe net se vorbeşte de “Ora Pământului” ce va avea loc pe 28.03.2009 de la 20:30 la 21:30 când toţi cei ce vor dori să participe vor trebui să stingă toate luminile şi să oprească toţi consumatorii de energie electrică.
Ba chiar s-au făcut şi spoturi în care oareşce vedete ne povestesc cum vor acţiona ei şi ne îndeamnă să facem la fel.
Şi mie mi se pare o iniţiativă lăudabilă să încercăm să reducem din consumul de energie pentru a putea asigura urmaşilor noştri un mediu cât mai curat şi mai longeviv cu putinţă.
Însă, pentru că exsită şi un însă, la noi toată treaba nu este decât un mare fâs şi o altă oportunitate pentru unii de a ieşi în faţă cu o imagine de om căruia îi pasă de mediu.


Vedetele care vor stinge lumina o oră pe 28 martie locuiesc în vile de sute de metri pătraţi având gradini amenajate de mii de metri pătraţi fiind consumatoare imense de curent electric în tot restul anului. Degeaba stingi tu lumina o oră pe an dacă în rest ai 50 de becuri ce stau aprinse toată noaptea în grădina ta sau ai câte un televizor în fiecare cameră ce stă în priză indiferent că tu nu-l foloseşti decăt o data pe lună sau ai în sufragerie j`de`mii de neoane şi de spoturi luminoase.
Ca să nu mai vorbesc de faptul că pentru a încălzi cele câteva sute de metri pătraţi de locuinţă/vilă se consuma zeci de metri cubi de lemn sau mii de metri cubi de gaz metan.
Cum poţi tu să ieşi în faţă şi să promovezi un eveniment de genul ăsta când tu consumi într-o lună cât consumă un om normal în câţiva ani?
Aşadar consider aceasta o iniţiativă bună însă ar trebui să se desfăşoare permanent nu doar o oră pe an.

De exemplu:

- ai terminat de încarcat telefonul scoate încarcătorul din priză;

- nu foloseşti televizorul sau sistemul home cinema scoate-l din priză pentru că acestea consumă şi în stand-by;

- motează-ţi becuri economice de putere mică;

- nu ai nevoie permanent de 2-3 becuri aprinse pe când unul singur ţi-ar fi de ajuns;

- nu e nevoie să-ţi luminezi grădina cu zeci de felinare ci e destul să pui unul la poartă şi alte două trei pe aleea de acces;

- pe scări nu e nevoie să ai permanent lumină ci poţi pune un întrerupător cu temporizare;

- nu e nevoie să încălzeşti 20 de camere pe când tu nu foloseşti decât 2-3 din acestea;

… şi multe altele asemenea ce ar duce la o imensă economie de energie de-a lungul întregului an.
Mai jos aveţi şi clipul de promovare a acestei initiative:

Tags: , , ,

Pe aceeasi tema: