Fiind astăzi prin oraş cu oarece treburi mă sună soţia să-mi amintească să iau nişte pastile pentru că s-au terminat.
Ştiind o farmacie pe undeva pe lângă casă îmi organizez traseul în aşa fel încât ultima oprire înainte de a ajunge acasă la masă să fie la respectiva farmacie.
Cu greu găsesc un loc de parcare pentru imensul Matiz cu care imi fac veacul în aceasta perioadă şi intru in farmacie cerând două feluri de pastile aşa cum primisem anterior indicatiile prin telefon de la consoartă. Iau pastilele, achit vreo juma de milion vechi şi plec în grabă spre casă.
Când ajung acasă observ o diferenţă între ambalajul pastilelor ce s-au terminat şi astea pe care le-am luat astăzi aşa încât într-un moment de inspiraţie mă gândesc să ma uit la data expirării.
Şi acolo ce să vezi!
Pastilele erau expirate de la începutul anului aşa cum se vede şi în fotografiile de mai jos:
Farmacie Botosani - SC Aloe Vera SRL - Medicamente expirate 1


Farmacie Botosani - SC Aloe Vera SRL - Medicamente expirate 2

Cum stomacul încă îmi era gol nu prea aveam chef de cearta sau reclamaţii la OPC (unde apropos îţi pierzi o juma` de zi reclamând o chestie de genul ăsta) aşa că m-am îndreptat înapoi spre farmacie pentru a rezolva problema pe cale amiabila,adică.
Ajung la farmacie unde pe lânga vânzătoarea iniţială mai era şi madam patroana, încep sa-i explic despre ce e vorba la care ea fără să mă lase prea mult să vorbesc îmi spune că mi le schimbă fără nici o problemă.
Hmm, zic, prea uşor s-a dat pe brazdă!
- “Auziţi, păi vi se pare normal să vindeţi pastile expirate, tocmai dvs. care răspundeţi de sănătatea oamenilor” îi mai spun cucoanei.
- “Hai dom`le ca a fost o mica greseală, ce dvs. nu greşiţi niciodată acasă la dvs.?” îmi răspunde umflata ce era pe post de patroană.
Normal că în momentul ăla mi s-a înfierbântat sângele în vene şi i-am zis de toate cretinei care face comparaţie între ce greseli face unul acasa la el şi faptul ca ea pune la vânzare pastile expirate în loc să-si ceară scuze şi să tacă mâlc.
Aşadar recomand celor ce caută o farmacie în Botoşani să evite farmacia “Aloe Vera” aflată la intersecţia străzilor Vârnav cu O. Onicescu, mai exact cum se merge de la Piaţa Mică Primăverii către Scoala 7.
Mai jos mai aveţi vreo două cadre cu farmacia din Botoşani ce vinde medicamente expirate:
Farmacie Botosani - SC Aloe Vera SRL - Medicamente expirate 3
Farmacie Botosani - SC Aloe Vera SRL - Medicamente expirate 4
Farmacie Botosani - SC Aloe Vera SRL - Medicamente expirate 5
Detalii farmacie Botosani “Aloe Vera”
S.C. ALOE VERA SRL
Adresa: Str. Octav Onicescu nr. 65, bl. B1, sc. B, ap.3
Tel: 521.495

Tags: , , ,

Pe aceeasi tema: